 |
|||
| Loialitatea in artele martiale. Pro si contra | Consideratii asupra loialitatii | Kenjutsu in tara celor o mie de lacuri | |
Seminar Yamabushi pe meleaguri vrincene
Exaltarea mult-asteptatei plecari precum si pregatirile detaliate ale celor trebuincioase calatoriei au facut ca noaptea de 20 spre 21 august sa fie foarte scurta, cu aproximativ doua ore si jumatate de somn, urmate de intilnirea de la orele 5:00 ale diminetii si drumul cu masina, destul de lung si nelipsit de peripetii, catre planificata locatie. Astfel, pe la miezul zilei am ajuns intr-o zona feerica, lipsita de orice urma a ceea ce noi numim astazi civilizatie, la o altitudine de aproximativ 900m si am instalat corturile intr-o poienita inconjurata din cele patru zari de muntii impaduriti ai Tarii Vrancei. Corturile asezate sub umbra vegetatiei montane precum si prima masa a zilei ce a constat din galuste de orez condimentate cu alge si susan, asa-numitele onigiri japoneze, mi-au creat o imagine ce m-a dus cu gindul la Japonia medievala si la titlul cartii scrise la inceputul secolului al XVIII-lea de catre un samurai al clanului Nabeshima, Yamamoto Tsunetomo – Hagakure , care s-ar traduce ca “Ascuns intre frunze”. Dupa aceasta masa frugala, ce a venit in perfect acord cu spiritul cumpatat al samuraiului, sensei Chiric ne-a propus sa ne alegem fiecare cite o bucata de lemn din care sa ne confectionam cite un cutit. Actiunea de modelare a cutitului, efectuata in timp ce inspiram si expiram aerul curat de munte, mi-a adus in minte o alta imagine, imprumutata tot din Tara Soarelui Rasare, de care, aflindu-ne in est, incepeam sa ne simtim tot mai aproape. Era, de asta data, imaginea celebrului spadasin Miyamoto Musashi – fondatorul scolii noastre de lupta cu doua sabii, Hyoho Niten Ichi Ryu – inainte de infruntarea sa cu Sasaki Kojiro, atunci cind si-a mesterit dintr-o visla o sabie de lemn mai lunga decit celebra nodachi a oponentului sau, fapt ce s-a dovedit a fi fost o abordare strategica desavirsita si care i-a adus o noua victorie. Incetul cu incetul, noile noastre arme incepeau sa capete forma, fiecare straduindu-se sa-i imprime creatiei sale atit spirit cit si aspect martial. Pentru ca nu ne aflam intr-un atelier de sculptura, iar natura stagiului nu se limita la dimensiuni spirituale si meditative, in momentul in care sensei Chiric ne-a spus sa raschetam cutitele de lemn astfel incit sa nu aiba aschii, am inteles ca menirea acestora era una cit se poate de practica: invatarea luptei cu cutitul. A fost o surpriza cit se poate de placuta, eu personal dorindu-mi de mai multa vreme sa invat sa folosesc cutitul si in lupta, nu doar la pregatit mincare. Astfel prima zi a stagiului s-a concretizat in initierea noastra de catre sensei Chiric in tehnicile de baza de cutit si s-a incheiat cu o baie la amurg in apele limpezi, cu temperatura de aproximativ 5 grade Celsius , ale unui piriu ce-si avea izvorul nu cu mult mai sus de locul unde asezaseram noi tabara. Acest piriu a reprezentat pentru noi atit locul de purificare a corpului cit si sursa de apa potabila cu care ne astimparam setea si ne pregateam de mincare. Ziua de 22 august a fost dedicata in mare parte antrenamentului de cutit, incheindu-se cu un antrenament de sabie. Am exersat tehnicile de baza in lupta cu cutitul precum si o serie de tehnici de dezarmare de cutit. La antrenamentul de sabie am exersat Hasso hidari si Hasso migi , care, inutil sa mai mentionez, au fost insotite de explicatii detaliate. La caderea noptii ne-am asezat in jurul focului unde sensei Chiric ne-a explicat modalitatea de a intra in starea de meditatie, precum si beneficiile acestei stari si, urmind indicatiile dumnealui, am incercat sa meditam, cautind sa ne eliberam mintea de ginduri si concentrindu-ne toata atentia asupra respiratiei.
Duminica dimineata, pe data de 24 august, am avut ultimele doua antrenamente, cel de cutit, constind dintr-o recapitulare a tehnicilor invatate in zilele anterioare, iar cel de sabie axindu-se pe studiul tehnicii cunoscute ca Haritsuke . Apoi, cu parere de rau ca parasim asa o zona splendida, oaza de liniste si aer curat, am inceput pregatirile de intoarcere in Bucuresti. Astfel, dupa ora prinzului, deja lasam in urma linistea melodioasa a muntelui, cei citiva ciobani (singurele persoane cu care ne-am intilnit pe parcursul sederii noastre acolo), padurile de conifere, apa curata de munte si culmile cu inaltimi moderate ale Muntilor Vrancei. Hrana frugala, reprezentata de hrisca cu miere si lamiie, orez cu alge, griu cu sare, fructe confiate si ceai, a fost o mana cereasca in aceste patru zile, curatindu-ne intestinele de impuritati, amplificindu-ne simturile, energizindu-ne si obisnuindu-ne sa ne multumim cu putin. Pe linga antrenamentul sustinut si peisajul mirific in care s-a desfasurat, aceasta iesire in sinul naturii ne-a ajutat sa ne cunoastem mai bine pe noi insine, sa stringem si mai tare prietenia ce ne leaga si a reprezentat o experienta de viata pe care n-as inlocui-o cu nimic si pe care abia astept sa o repetam anul urmator. Tibi Theodoru/ August 2008 Kenjutsu in tara celor o mie de lacuri In perioada 17 august -19 august 2007, in micutul orasel studentesc Jyvaskyla din frumoasa si linistita Finlanda unde natura este atat de aproape, a avut loc stagiul anual al Hyoho Niten Ichi Ryu, condusa de Soke Iwami Toshio Gensho, al 11 lea soke al acestei scoli fondate de maestrul Miyamoto Musashi. Prin increderea si sprijinul acordate de profesorul meu, Dragos Chiric , am decis sa particip la acest seminar fiind coplesita de importanta evenimentului. In acest stagiu am cunoscut oameni „adevarati” care stiu sa pretuiasca viata in toate formele ei de manifestare, oameni cu inima deschisa si sincera. Pe parcursul celor 3 zile de antrenament, au fost studiate in amanuntime sub atenta supraveghere a lui Soke Iwami Toshio Gensho si a asistentului sau Nagaoka cele 3 tehnici (waza) de baza ale scolii de sabie: Itto seiho (tehnica unei singure sabii mari), Nito eiho(tehnica celor doua sabii) si Kodachi seiho(tehnica sabiei scurte). In prima zi a stagiului s-au studiat detalii referitoare la salut, modul de taiere ,pozitia picioarelor , pozitiile de garda, modul de prindere a bokenului. In zilele ce au urmat, studentii s-au impartit pe grupuri in functie de nivelul de cunostinte acumulat sau de ceea de doreau sa aprofundeze in cadrul acestui seminar.Astfel cei care cunosteau toate cele 3 tehnici de sabie au staruit mai intens asupra kata din Nito seiho. Ceea ce personal,am descoperit in acest seminar este ca tehnicile din Niten Ichi Ryu sunt economicoase, fara miscari exagerate, tinta fiind precisa, iar distanta si timing-ul fiind foarte stranse fara miscari de prisos. Intentia trebuie manifestata in fiecare tehnica , spiritul practicantului si sabia devenind un tot unitar. In practica ,studentii Niten Ichi Ryu ar fi de dorit sa constientizeze spiritul lui Myiamoto Musashi alaturi de ei in dojo si sentimentele care l-au animat pe celebrul spadasin. Fiind pentru prima data in viata mea la un stagiu de o astfel de anvergura, date fiind cunostintele si experienta redusa in practica si filosofia acestei scoli, pot sa spun cu mana pe inima ca timpul si banii nu au fost irositi...ca daca intr-adevar iti doresti sa te perfectionezi intr-un domeniu si ai „putina” rabdare si perseverenta, lucrurile chiar se intampla cu adevarat si se intampla intr-un mod frumos, plin de armonie. Da, pot sa spun ca transmisia de la inima la inima functioneaza, asta bineinteles, daca esti suficient de deschis incat sa accepti ca dincolo de cuvinte, gesturile au o importanta capitala. Diana Jurcut/ Octombrie 2007 Loialitatea in artele martiale. Pro si contra Cu ceva timp in urma se publica un articol intr-o revista de specialitate despre loialitatea in artele martiale. Intimplator cunosc si autorul articolului si unde si la cine batea dumnealui in acel articol. Dupa ce am citit articolul am avut ca o prima reactie dezacordul total fata de cele scrise acolo. Timpul a mai trecut si acum dupa un timp indelungat de deliberari pe acest subiec am ajuns la concluzia ca adevarul este la mijloc. Iar ca autorul articolului de atunci avea dreptate in proportie de 50 % si gresea in proportie de 50 %. Ceea ce spunea d-lui atunci era ca un grup de elevi ai unui instructor au migrat imediat la o noua sala deschisa pe acelasi stil de un alt instructor. Si de aici intreaga polemica pe faptul ca este sau nu corect sa iti parasesti Sensei-ul/ Shi Fu-ul pentru un altul. Daca nu ne referim la cazuri concrete atunci eu cred ca adevarul este undeva la mijloc. In cei 16 ani de cind practic arte martiale am intilnit o groaza de instructori. Unii mai buni, altii foarte nipreceputi, altii afaceristi in primul rind si apoi instructori de arte martiale si desigur ca am intilnit si oameni minunati atit din punct de vedere martial cit sin uman. Mai exista si alte categorii de instructori, de exemplu: instructori care sint foarte buni luptatori si foarte slabi profesori si asa zisi instructori care au probleme psihice. Sa consideram ca dv sinteti un novice in artele martiale si la dv in cartier s-a deschis o sala de Ghiolba Jutsu. plin de incredere si de elan va deplasati la respectiva sala unde dati de o fata importanta cu barba de filozov sau cu ochelari de erudit si incintat (sau pacalit ) va inscriti la cursuri. Ceea ce inseamna ca respectiva barba este Sensei -ul / Shi fu-ul dv in conformitate cu canoanele artelor martiale. Dar tot in conformitate cu aceste canoane se mai spune ca Sensei-ul / Shi fu-ul este ca un tata, chiar mai mult decit atit, este persona care te indruma pe calea spre iluminare (ultimul nivel in artele martiale) si atunci trebuie sa il ascultati orbeste. Pina aici totul este bine si frumos. Dar dupa 1 an de zile dv incepeti sa aveti ceva cultura martiale si accidental inilniti sau vedeti un alt maestru de arte martiale. Si culmea, constatati ca tot ce ati invatat dv in anul ce a trecut nu era nicidecum arte martiale ci mai degraba o gimnastica martiale. Si atunci apare intrebarea: " Sa ramineti la vechiul instructor care este complet necunoscator dar conform traditiei este primul dv instructor (Sensei/ Shi Fu) si care este precum un tata si nu trebuie parasit, ca de asa este traditia sau sa va mutati la o alta sala unde instructorul este mult mai cunoscator si mai avizat". Timpul ii face pe oameni mai priceputi, mai cunoscatori ............ pt ca noi invatam in fiecare zi, iar in momentul in care am ajuns la un nivel constatam ca am fost pacaliti de un excroc martial care nu vroia decit banii dv. Dar asta nu este singura sansa sa va pacaliti. Auzit ca xxxxx este cel mai mare lupatator al stilului Ghiolba Jutsu si repede va inscrieti la sala lui. Dupa o vreme constatati ca in afara de a lua bataie de la un campion nu invatati nimic altceva. Imi aduc aminte de sosay Oyama, fondatorul Kyokushinkai karate, care intr-una din cartile sale dadea un astfel de exemplu in care un elev a incercat sa isi deschida o sala de Karate prin America. In prima luna a avut 40 de elevi, ia luna a doua au mai ramas 20 ca dupa 3 luni sa ii mai vina doar 2 elevi la antrenament. Toate astea se intimpla pt ca in excesul sau de zel instructorul isi considera elevii parteneri de lupta si ii lasa lati la fiecare antrenament. Cum sint sanse mici sa gasasti si sa aduni in aceiasi incapere 10 masochisti este de inteles de ce a ramas fara elevi respectivul individ. In afara de aceste cazuri mai exista si o categorie de instructori, oameni cu studii superioare, care dornici de a face bani au o abordare 100 % marketing si se adapteaza cerintelor de piata. La aceasta categorie intilnim oameni care predau separat 4-5 scoli diferite de arte martiale. Iar pe linga aceasta varietate de scoli disponibile la o singura persoana mai aflam ca tot respectivul este si un initiat in 1-2 sisteme ezoterice. Toate acestea la pretul de xxxxx $, ca de pina la urma asta este partea importanta pt d-lui. Dar haideti sa inchidem aici critica asa zisilor maestrii si sa le dam dreptate elevilor care la un moment se trezesc si ii parasesc. Bravo elevi inteligenti si hotariti sa invatati adevaratele arte martiale. Pe partea cealalta sint adevaratii instructori, seriosi, cunoscatori si maturi din punct de vedere martial si intelectual. Acestia ofera seriozitate, antrenament reale si evolutie. Dar aici nu rezista nici un elev lenes, ipocrit si puturos care ar vrea sa existe injectii cu arte martiale. Faci doua doze si ajungi centura neagra, iar daca mai faci inca doua ajingi direct 5 Dan. Artele martiale sint un lucru serios, drumul este greu si anevoios, numai cei perseverenti, hotariti si seriosi pot ramine pe el. Aici este adevarata problema in care un elev care vrea sa faca arte martiale dupa ce vede ca nu poate sa faca fata rigurozitatii unui antrenament sub un instructor serios il paraseste pe acesta pt ca "nu invatam destula tehnica, ne batea la cap cu aceleasi lucruri de 1 an de zile" si se duc la un instructor descris in prima parte a articolului. Dai banul, poti chiar sa iti iei si o sticla cu suc in timpul cursului si cind ti se face sete sa iei o guar de suc, poti sa treci pe la antrenament din an in paste iar toate astea sint permise deoarece platesti si atunci este mai putin important sa evoluezi. Important este sa platesti. Acesti elevi puturosi isi gasesc intodeauna un profesor pe masura. La care nu o sa stea foarte mult, pt ca si acum o sa apara un alt fantezist care le ofera lucrui si mai extravagante si mai interesante. Dragii mei elevi ........ nu alegeti un instructor comod daca vreti sa evoluati, nu alegeti un instructor care sa va arate 10 tehnici pe antrenament pt ca nu o sa ajungeti nicaieri in ridmul asta. Seriozitatea, respectul si munca sint absolut necesare atit la instructori cit si la elevi. Altfel nu facem altceva decit sa jignim memoria celor ce au dus la nivel de arta tehnicile martiale. Dragos Chiric/ Martie 2004 Consideratii asupra loialitatii Consideratii asupra "loialitatii", diferentelor intre culturi si atitudinii optime a elevului. Motto: "Trei chestii nu ar trebui niciodata vindute: cunoasterea, mincarea si femeile" - Gorakhnath "Fiecare are exact ceea ce merita" - percept filozofic hindus In urma lecturarii mai multor articole pe tema "loialitatii" si a atitudinii ideale a elevului fata de profesor si ajungind la concluzia ca nici unul nu prezinta lucrurile in mod lucid, obiectiv si dezinteresat, am decis sa abordez aceste subiecte in speranta ca vor ajuta la marirea luciditatii multora, si vor ajuta la diminuarea starii generale de confuzie care abunda in ceea ce priveste aceste teme. In primul rind trebuie sa explicam ce inseamna "loialitate". Loialitatea este un subiect atit de prost inteles incit va fi probabil imposibil sa lamurim pe toata lumea, dar putem incerca o schitare a ideii. Termenul de "loialitate" are drept inteles primar sinceritatea si profunzimea recunoasterii vasalitatii unei persoane fata de alta. El a aparut probabil in evul mediu, unde contractele de genul "eu te recunosc sef peste bucata aia de pamint iar tu stringi armata si vii cind te chem sa mai cuerim si alte paminturi (sau sa-l aparam pe asta cind vin altii sa-l cucereasca)" aveau loc in mod obisnuit intre seniori si vasalii acestora. Evident, interesul seniorilor era de a-si pastra vasalii, de aceea "loialitatea" a fost in mod intentionat imbracata intr-o aura de "onorabilitate" si prezentata ca fiind ceva de dorit si de respectat. Cu timpul, intelesul termenului a fost extins la alte domenii, cel pe care ne intereseaza pe noi in cazul de fata fiind relatia profesor - elev in artele martiale. Pentru o analiza obiectiva a fenomenului, este necesara o divizare a studiului in trei parti, dupa epoca si regiunea in care se manifesta fenomenul : 1. Japonia ; 2. China ; 3. Occident. 1. Japonia: Cultura Japoniei este o cultura a armatei. Cei care si-au impus ideile de-a lungul timpului au fost armata permanenta a acestei tari, samuraii, cunoscuti pentru fanatismul si determinarea lor in ceea ce fac. Evident, aici "loialitatea" fata de senior, era insasi ratiunea de a trai, acest concept avind o importanta majora in viata ( si moartea! ) lor. Problema cu orice armata este ca odata ramasi fara inamici, ea nu-si mai justifica existenta. Cit timp Japonia a fost divizata, casta samurailor a prosperat, ei constituind o necesitate vitala pentru stapinii diferitelor provincii combatante. Casta samurailor a suferit insa un declin inevitabil, care poate fi privit ca avind doua etape importante. Primul moment, mai putin evident, in care insa a marcat inceputul sfirsitului, a fost unificarea Japoniei de catre Tokugawa Ieyasu, care l-a invins pe Toyotomi Hideyoshi in batalia de la Sekigahara. In acest moment, samuraii au inceput sa abandoneze filozofia luptei, si s-au "reprofilat" catre o "martialitate filozofica", acum incepind sa infloreasca toate curentele de arte martiale care pun accentul pe dezvortarea spirituala in primul rind, in contrast cu vechiul mod de a privi lucrurile, cind accentul se punea pe eficienta martiala (BU-JUTSU - tehnica razboiului - evolueaza in BU-DO - "calea" razboinicului - ). Din punct de vedere economic, lucrurile stateau si mai trist: samuraii nemaifiind economic eficienti, erau obligati sa traiasca din imprumuturi de la casta infeiroara a comerciantilor, iar pentru ca imprumuturile nu se puteau plati niciodata, din 10 in 10 ani shogunul dadea cite-un edict ("ordonanta de urgenta" :)) prin care "toate datoriile sunt abolite". Evident aceasta stare de lucruri nu putea continua la infinit, astfel ca ajungem la a doua etapa hotaritoare a declinului samurailor: Abolirea castei samurailor. In urma unei lupte (evidenti tot intre samurai) in care "traditionalistii" (care urmareau sustinerea regimului shogunatului) au venit inarmati cu sabii si lanci, iar "progresistii" (samurai din provinciile Satsuma si Choshu care doreau rasturnarea shogunatului si preluarea puterii de catre Imparat) au venit cu muschete, si alte arme de foc pe linga obisnuitele sabii, lupta pe care puteti sa va dati seama si singuri cine a cistigat-o, casta samurailor este in mod oficial interzisa. Acum samuraii, experti in arte martiale si militari de cariera, s-au trezit toti in situatia de a fi devenit peste noapte someri. Optiunile pe care le aveau la dispozitie erau urmatoarele: 1. se sinucideau Acum ajungem iata, inapoi la ideea principala. Care sint interesele unui om care invata pe altii sa se bata, percepind o taxa ? Vrea el sa ii invete cit mai repede ceea ce stie, pierzindu-i astfel drept clienti, sau are interesul sa "intinda tehnica" cit mai mult, inflorind "stilul" cu povesti si "tehnici secrete", pentru a-l "curata" pe "elevul" (clientul) fara minte de cit mai multi bani ? De asemeni, cum va aborda el problema "loialitatii" ? Isi va indemna elevii (clientii) sa mearga la alte "scoli" (concurenta) pentru a invata si respectivele stiluri, sau va promova frenetic "loialitatea" fata de scoala lui, desemnindu-i drept "tradatori" pe cei care trag cu ochiul si in alta parte ? Va lasam pe dumneavoastra sa va raspundeti singuri. 2. China: Cultura Chineza, spre deosebire de cea Japoneza, este o cultura a taranului. Chinezii si japonezii gindesc in mod radical diferit (chinezii sint mistocari - japonezii sint sobri si seriosi ; chinezii sint "poeti" - japonezii sint practici ; chinezii au un mare respect fata de viata - japonezii aproape de loc, ei au un mare "respect fata de lipsa de respect fata de viata" ; etc). Totusi, exista ideea de loialitate in China, ea luind forma respectului fata de ancestori si in principal fata de parinti (sentimentul de filiatie). Aici artele martiale erau predate mai ales in cadrul unei familii (lucru confirmat si de faptul ca exista atitea stiluri cu numele de "boxul familiei X" - vezi Hung Gar, Huo Chuen, Mok Gar, etc). Prin urmare, chiar si in situatiile rare in care erau acceptati elevi care nu faceau parte din familia respectiva, ei erau tratati ca niste copii ai maestrului (aceasta mergind pina intr-acolo incit maestrul era cel care-i intretinea, dindu-le masa si casa - atitudine apropiata si de modul in care e privita relatia maestru-discipol in filozofia indiana). Evident ca in aceste conditii, elevul nu putea sa nu simta recunostinta, dar aceasta poate fi asimilata mai degraba sentimentului de iubire fata de parinti, decit respectului fata de superiorul pe scara ierarhica dintr-o institutie militara. 3.Occident: Aici asistam la o adevarata explozie de "maestrii" (excroci in proportie de 90%) care au dezvoltat un adevarat arsenal de chitibusuri pentru a cistiga si pastra clientii fideli, din care enumeram: - Cultivarea sentimentului de apartenenta la o grupare secreta, elitista, deosebita (tehnici secrete, superioare etc) - Promovarea unei ierarhii in cadrul scolii, pentru a da elevului un tel (elevii se pun in ordinea "gradului" atunci cind se "da salutul", etc) Se pune problema, cum reusesc acesti asa zis "maestrii" sa isi pastreze clientela, in pofida faptului ca apare ca evidenta excrocheria lor ? Raspunsul la aceasta intrebare este complex. In primul rind, indiferent cit de excroc ai fi (in anumite limite), se va gasi unul mai prost care sa inghita hapul. In al doilea rind, nu multi din cei care iau prima oara contact cu artele martiale au o cultura martiala care sa le permita evaluarea corecta a ceea ce vad. In al treilea rind, piata fiind supra incarcata de astfel de "maestrii afaceristi", multi desi intuiesc adevarul, ramin considerind ca oricum, ceva mai bun nu este, sau se autopacalesc, dorinta de a crede ca practica ceva autentic fiind mai puternica decit dorinta de a-si pastra luciditatea. In al patrulea rind, pe multi nici nu intereseaza cine stie ce rafinamente in artele martiale, ei mergind la sala mai mult pentru a face miscare. In al cincilea rind, nivelul de seriozitate din occident fiind cel care este, apare ca normala proliferarea acestui fel de "maestrii" (pe marfa o vinde ambalajul - prima lege a publicitatii). Speram ca acest articol sa deschida ochii macar unora din cei care il vor lectura, si asteptam orice comentariu, sugestie, sau chiar reclamatie la bhairavah@gmail.com Andrei Vasilache/ aprilie 2004 |
|||
In perioada 21-24 august 2008 a avut loc stagiul de kenjutsu Hyoho Niten Ichi Ryu al Seibukan Dojo din Bucuresti, sustinut de Sensei Dragos Chiric. In ciuda faptului ca efectivul clubului Seibukan este putin mai mare, din diverse motive, la acest seminar au participat doar trei dintre elevii clubului: Diana Jurcut, Eugen Barbascu si Tiberiu Theodoru, toti trei beneficiind in egala masura de atenta indrumare a lui sensei Chiric. 
Simbata, pe 23 august, am continuat sa aprofundam tehnicile de cutit deja invatate, cautind sa le integram in setul de miscari ce formeaza raspunsul automat si imediat al oricarui practicant de arte martiale in momentul in care se vede atacat. Spre seara, cind lumina amurgului incepea sa devina din ce in ce mai difuza, lasind loc luminii care razbea din vatra focului, antrenamentul de sabie l-a inlocuit pe cel de cutit, iar sensei Chiric ne-a exemplificat Nagashi uchi , tehnica pe care, ulterior explicatiilor dumnealui, am inceput sa o exersam, incercind sa fim atenti la detaliile care fac diferenta dintre eficienta si ineficienta, detalii de care acum 400 de ani depindea insasi viata parintelui stilului de lupta Hyoho Niten Ichi Ryu, Miyamoto Musashi. Fara o privire in amanunt asupra tehnicii si fara un antrenament sustinut, Miyamoto Musashi nu ar fi putut sa obtina atitea victorii in dueluri (se estimeaza un numar de 60 de dueluri) si nici nu ar fi supravietuit celor trei mari batalii la care a participat (celei de la Sekigahara din anul 1600, celei de la Osaka din anul 1615 si Shimabara din 1637-1638). De aceea nu trebuie sa neglijam nici o clipa atentia pe care o acordam detaliilor. Antrenamentul de simbata s-a incheiat aproape de orele 22:00 cu meditatie in jurul focului.